Numele VICTOR PONTA apare in interceptarile din dosarul Iulian Hertanu

Numele premierului Victor Ponta apare în interceptările procurorilor DNA, în dosarul în care Iulian Herțanu este urmărit penal pentru infracțiuni de corupție și asimilate corupției. Ponta este menţionat într-o discuţie dintre fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Adrian Semcu şi o altă persoană. În acest dosar, Adrian Semcu a fost reținut, miercuri, de procurorii DNA Ploiești pentru trafic de influență. Totodată, a fost reținut și Gheorghe Boeru, reprezentant al SC Romair Consulting SRL, pentru dare de mită, cumpărare de influență și evaziune fiscală.


Într-o interceptare surprinsă de procurori între directorul general al SC Hidro Prahova, Adrian Semcu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, și o persoană de sex feminin, apare menționat numele premierului. Semcu poveștește că ar fi vorbit cu 'tovarășul Crin', pe care l-a sunat, dar nu i-ar fi răspuns, iar, în două minute, l-ar fi sunat înapoi și i-ar fi spus că a vorbit cu Ponta și i-ar fi precizat că nu cedează la Prahova unul dintre contracte.

Nu este precizat în acest referat al procurorilor numele și prenumele acestuia. Dacă ne raportăm, însă, la această menționare, ne putem duce cu gândul că ar putea fi vorba de Crin Antonescu. Procurorii subliniază că după această discuție, a fost încheiat acel contract cu SC Grossman Engineering Group, firma administrată de Hulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Nu sunt acuzații în mod specific asupra lui Victor Ponta, dar numele lui apare în aceste interceptări, a transmis corespondentul Realitatea TV, Ionela Arcanu.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Am vorbit cu tovarăşul CRIN. (n.red. Crin Antonescu)
BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Da?
SEMCU ADRIAN-EMANUIL: L-am sunat, nu mi-a răspuns şi în 2 minute mă sună înapoi. Lejer, foarte aşa... Ştie de toate dedesubturile lui GHIŢĂ, dar el a vorbit cu PONTA. Şi i-a zis Băi, e problema voastră, la Prahova nu cedez , unul e al nostru. Nu contează care Şi el... tot el zice...: Băi ADI, să fiu sincer şi drept, eu cred că ar fi mai important judeţul, că la Ploieşti e CĂTĂLINA, e organizaţia, avem fieful totuşi de nivel... nu-mi fac probleme. Dar în judeţ... Exact gândirea mea. Știi?"

Dintr-o altă interceptare a procurorilor, reiese faptul că la nivelul judeţului Prahova licitaţiile publice ar fi fost împărţite în funcţie de influenţa politică.

MIHAI: Încep să se încingă spiritele, dracu’!
SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Pentru care din ele?
MIHAI – Pentru toate, se încing spiritele pe aici!
...
MIHAI – Păi mogulul, cred că de la 1 octombrie a (....)! Îi ia ăla toată jucăria!
SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Am auzit şi treaba asta şi nu sunt străin! ... (...) Şi vor şi pe plan local să facă nu ştiu ce măgării!
MIHAI – Păi da, aşa am auzit că se laudă mogulaşul, asta era una dintre...
SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mogulaşul?
MIHAI – Mogulaşul cică, el împarte tot, el face tot, el...
SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Ăla micu’?
MIHAI – Nu, ăla marele, ăla marele, mogulul mare! Că el face toate jocurile, el tot... el împarte, el le discută... I-am lăsat în pace, să facă ei, să discute ei, să rupă ei... Nu? Nu e cel mai bine aşa? Acum urmează bătălia pe... ştiţi dumneavoastră pe ce! Urmează bătălia pe astea... că toată lumea e cu ochii să facă bani acum că, de fapt, ăsta a fost... de fapt, interesul!
SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Licitaţiile care vin, nu?
MIHAI – Aha, aha! Aţi văzut!?
MIHAI – Umblă vorba că s-au împărţit deja!
SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Nu s-a împărţit nimic!
MIHAI – N-auziţi că mogulul a împărţit tot!
SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Îs decât două scoase!
MIHAI – Păi da, şi cică sunt deja împărţite de mogul!
SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bă, dar cum să le împartă că deocamdată nu se ştie decât caietul de sarcini şi data primei licitaţii!?

Ce spun procurorii

"Concret, în perioada august 2010 — aprilie 2011, în schimbul unei sume de bani, Adrian Semcu, în calitate de vicepreședinte al CJ Prahova, folosindu-se și de influența pe care o avea la reprezentanți ai conducerii SC Hidro Prahova și în înțelegere cu Gheorghe Boeru, reprezentantul SC Romair Consulting SRL București, l-a ajutat pe acesta din urmă ca asocierea din care făcea parte să câștige la licitație un contract de achiziție publică, finanțat în majoritate din fonduri europene. Contractul, în valoare de 25.085.000 lei, intitulat 'Asistență tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări" face parte din proiectul european 'Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova", se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii au reținut că pentru sprijinul acordat la obținerea contractului, în ianuarie 2012, Adrian Semcu a primit de la Boeru 100.000 euro, din totalul sumei promise de 200.000 euro.

În acest sens, arată procurorii, Semcu, prin intermediul altor persoane, l-a susținut pe Boeru, până la stabilirea finală a câștigătorului, astfel: anterior inițierii procedurilor de evaluare a ofertelor — prin determinarea furnizării unor date tehnice acestuia, necesare adaptării documentației și utile pentru conceperea unei oferte ca să câștige; în timpul derulării procedurilor de atribuire a contractului — prin determinarea desemnării unor persoane obediente în comisia de evaluare a ofertelor; ulterior, după stabilirea câștigătorului până la momentul soluționării definitive a contestațiilor și acțiunilor în instanță — prin crearea posibilității pentru firmă de a gestiona răspunsurile la căile de atac, precum și prin intervenții la CNSC și la instanța competentă, pentru a menține decizia de atribuire a contractului.

"Și o altă persoană din conducerea SC Hidro Prahova a fost cointeresată de inculpatul Boeru pentru sprijin pe parcursul derulării procedurii de achiziție și pentru a acorda susținere pe durata derulării contractului, inclusiv pentru a acorda, în avans, o tranșă din fondurile aferente activității de consultanță. Astfel, în perioada 2011 — 2012, Gheorghe Boeru a remis acelei persoane suma totală de 50.400 lei, disimulată în venit aferent unui contract de muncă", se spune în document.

DNA menționează că o parte din banii încasați de SC Romair Consulting SRL din fonduri publice au fost tranzitați, la dispoziția lui Boeru, fără a avea la bază justificări economice reale, prin conturile mai multor firme paravan, scoși, în numerar, și folosiți în interesul personal al acestuia.

Procurorii au constatat că aceste activități au avut ca rezultat sustragerea de la plata, către stat, a sumei de aproximativ 252.000 lei, reprezentând peste 151.000 lei TVA și aproape 101.000 lei impozit pe profit.

În dosar, se efectuează acte de urmărire penală și față de Iulian Herțanu, Vladimir Ciorbă, Mihail Coman, Liviu Munteanu, Mircea Cosma, Vlad Cosma, Sebastian Ghiță, Ilie Drăgan, Iuliu Roman și Cristian Ionuț Ionescu, pentru infracțiuni de corupție și asimilate corupției.

Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta, a fost eliberat din arestul preventiv, pe 21 aprilie, Herțanu fiind plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația față de prelungirea măsurii arestului preventiv cu 30 de zile, în dosarul de fraudare a fondurilor europene în legătură cu lucrările de extindere a canalizării în orașul Comarnic.

 

sursa: www.realitatea.net

left