Ordonanta 13 a fost abrogata

Pe ordinea de zi a ședinței de guvern de astazi, convocata pentru ora 14:00, figurau abrogarea OUG 13/2017, dar  şi un memorandum cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele  Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 şi la data de 31.01.2017”.

Ședința de guvern s-a încheiat. Ordonanța OUG 13 a fost abrogată. Ordonanța de abrogare intră în vigoare odată cu publicarea în „Monitorul Oficial”.

Membrii Executivului au aprobat proiectul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 care aducea modificări Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

A fost aprobat şi memorandumul prin care sunt declasificate stenogramele şedinţelor de Guvern prin care au fost modificate Codurile în anul 2016 şi 2017.

Prin aprobarea unui memorandum vor putea fi date publicităţii stenogramele şedinţei din 18 mai 2016 când guvernul Cioloş a modificat cele două coduri şi a şedinţei în care guvernul Grindeanu a făcut acelaşi lucru pe 31 ianuarie.

Guvernul este convocat astăzi la o şedinţă specială ca să desfiinţeze controversata ordonanţă ce schimbă codul penal, sedința incepand în jurul orei 14:00.

Premierul a făcut anunţul aseară, în a cincea zi la rând de proteste. A fost, de altfel, seara cu cei mai mulţi demonstranţi pe străzi: 330 de mii de oameni în toată ţara plus câteva mii de conaţionali în Europa. Cu toţii au sesizat însă şi faptul că puterea nu renunţă la modificări: vrea să facă o lege şi să o trimită Parlamentului la vot.

 

Tocmai de aceea, demonstranţii însă nu au încredere în promisiuni, iar protestatarii menţin chemarea la miting, pentru că discursul premierului nu a fost limpede.

Care este diferenţa dintre cei doi termeni între care premierul a pus virgulă când a vorbit despre ordonanţa contestată: abrogare şi prorograre?

Abrogarea înseamnă abolire, anulare, așadar prin abrogare, Guvernul renunță cu totul la art. I din această ordonanță ce modifică și Codul penal, și Codul de procedură penală. Este articolul ce conține toate prevederile legate de abuzul în serviciu și neglijența în serviciu.

Prorogarea înseamnă doar o amânare de intrare în vigoare – adică nu mai intră în vigoare la 10 februarie, ar putea pune guvernanții un alt termen la care să intre în vigoare.

Oricum, în ambele cazuri, premierul a dat de înțeles care sunt scenariile. În ambele cazuri, acest proiect de lege va ajunge la Parlament sub forma care este acum atât de contestată și va continua să fie dezbătut de parlamentari. PSD și ALDE au majoritate și-și pot impune în Parlament voința.

Sunt căi de atac, la Curtea Constituțională, dar dacă judecătorii spun că articolele nu au nicio problemă de constituționalitate, atunci nu se mai poate face nimic. Legea intră în vigoare, chiar dacă președintele mai are în plus posibilitatea de a retrimite legea în Parlament la reexaminare. Nu o poate face decât o singură dată, iar parlamentarii nu sunt obligați să ia în seamă observațiile președintelui. A doua oară, șeful statului va fi obligat să promulge legea.

Așadar, abrogarea ar fi cea mai rapidă cale de a renunța la acest articol, dar oricum vom avea apoi lungi dezbateri în Parlament, iar dacă articole care modifică Codurile vor trece de Parlament, nu prea se mai poate face nimic.

 

Sursa: www.digi24.ro

left