NATIONAL

Category: NATIONAL

Tinerii pot deveni rezervişti militari

Ministrul Apărării Mircea Duşa a declarat, miercuri, că toţi tinerii care doresc pot deveni rezervişti militari, încheind un contract cu MApN pe patru ani, în care trebuie să participe la instruire 15 zile pe an şi primesc 10% din funcţia de bază.


"Proiectul de lege privind rezervistul voluntar care a fost aprobat de Senat este de mult timp în Parlament. A fost schimbat în urma dezbaterii în cele două camere legislative substanţial faţă de textul iniţial având în vedere necesităţile actuale ale Armatei Române. În principal, tinerii între 18 şi 35 de ani care vor să devină rezervişti militari încheie cu Ministerul Apărării Naţionale un contract pe 4 ani. În acest contract sunt stipulate condiţiile, adică este obligat să participe 15 zile în fiecare an la pregătire şi instruire organizată de către Statul Major General. În această perioadă asigurăm salarizare conform funcţiei de încadrare a rezervistului voluntar şi conform reglementărilor MApN pe toată perioada cât are statut de rezervist voluntar primeşte 10% din solda funcţiei de bază", a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşă, potrivit Mediafax.

Pot deveni rezervişti militari şi soldaţii şi gradaţii profesionişti care dintr-un motiv sau altul au trecut în rezervă, cu precizarea că, timp de trei ani, având în vedere că sunt persoane deja instruite, nu participă la programe de instruire. După trei ani intră în acelaşi program de instruire ca şi cei care sunt debutanţi în această calitate.

  • Written by Redactor

Category: NATIONAL

Romania sub asediul caniculei

Ultimele zile ale lunii iulie au debutat cu temperaturi foarte ridicate si vreme caniculara in aproape toata tara. Au fost instituite si avertizari COD GALBEN si COD PORTOCALIU de canicula.

 

COD GALBEN

Luni, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia şi în sudul şi centrul Moldovei vremea va fi caniculară; temperaturile maxime vor atinge frecvent 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.


COD PORTOCALIU

În judeţele Mehedinţi şi Dolj vor fi temperaturi maxime în jurul a 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în zonele montane şi submontane unde local vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse ploi cu caracter torenţial şi căderi de grindină.

Ambulanța București-Ilfov a înregistrat 1.242 de solicitări în ultimele 24 de ore

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a înregistrat 1.242 de solicitări în ultimele 24 de ore, a precizat luni managerul instituției, Alis Grasu.

 

Dintre acestea, 664 au fost cazuri de urgență de cod roșu și cod galben — 90 au fost solicitări în loc public, iar printre acestea s-au înregistrat 22 de lipotimii. Potrivit lui Alis Grasu, o parte dintre lipotimii ar fi putut fi generate de temperaturile ridicate de duminică.

  • Written by

Category: NATIONAL

Reducerea TVA si incasari mai mari la bugetul de stat

Surpriza Fiscului: Încasările din TVA au fost mai mari în iunie decât în mai, în ciuda reducerii taxei la alimente

Încasările din TVA în iunie, prima lună de aplicare a cotei reduse de 9% la alimente, băuturi nealcoolice şi servicii de alimentaţie publică, sunt peste cele din mai când cota la alimente era standard, de 24%.

Potrivit datelor oferite ieri de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), încasările din TVA au fost în primele şase luni din an de 29,2 miliarde de lei – 24,1 mld. lei în primele cinci luni – ceea ce înseamnă că, în iunie, au intrat în buget din taxa pe valoare adăugată 5,1 miliarde de lei, faţă de 4,4 miliarde de lei în luna mai.

Read more: Reducerea TVA si incasari mai mari la bugetul de stat

  • Written by

Category: NATIONAL

Telefoanele mobile nu ajung in penitenciarele din Romania ascunse in paine sau conserve

Gardianul Constantin Mocanu, de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, a pus la punct o adevărată afacere de furnizare a telefoanelor  în puşcărie. Anchetat şi apoi trimis în judecată de DIICOT, el a fost lăsat liber de judecătorii „de treabă”, iar între timp a dispărut din România.

Fostul agent şef de penitenciar Constantin Mocanu a reuşit să demonteze un mit urban de care autorităţile române s-au prevalat frecvent în ultimii ani când a venea vorba despre modalitatea în care ajung în puşcării, anual, mii de telefoane mobile.

Read more: Telefoanele mobile nu ajung in penitenciarele din Romania ascunse in paine sau conserve

  • Written by Redactor

Category: NATIONAL

Povestea Transalpina: Daca lumea ar sti cum se cheltuiesc banii....ne-ar impusca

Alin Goga a fost director al departamentului juridic din Compania Nationala de Drumuri. Acum este director de investitii la Drumuri si poduri Craiova. E franc atunci cand e vorba de modul in care se lucreaza la noi: „Daca lumea ar sti in Romania cum se cheltuiesc banii publici si cat de prost sunt administrati ne-ar impusca ca pe caini, la gard.”

In dosarul Transalpina apare si numele lui Goga, ca martor in ancheta. De altfel, fostul director sustine ca povestea Transalpinei a pornit de la el. Spune ca a facut un memoriu pentru un prieten al sau, Mihai Popescu, consilierul lui Ludovic Orban. „Imi zice: ma frate, am si eu primar, e prietenul cu prietenul asta al meu si a zis ca ne da cate 5 mii de metri patrati la Ranca, asta mi-e sfanta mea cruce, ii faci si lui o hartie cum sa -si reabiliteze drumul? Si am zis: bine, ma. Hai ca iti fac o hartie. Am facut o hartie din aia pompoasa, stimate domnule ministru, dumneavoastra care sustineti drumurile turistice etc. Nu m-am gandit ca se intampla ceva. L-am pus sa semneze primarul, prefectul, presedintele consiliului judetean si i-a venit lui Ludovic Orban.”

„Era nevoie de investitita asta”, spune fostul ministru Orban. „Proiectul in sine e important si a avut sustinere. Face legatura intre Ardeal si Muntenia pe un traseu istoric”.

Alin Goga are o alta versiune: „Domnul director Duica a luat hartia si venea suparat pe hol. Si intamplator ma intalnesc cu el. Si zic: Ce ai, ma, Cristi, de ce esti suparat? Zice, uite ma, m-a chemat ministrul si zise sa fac drumul asta si eu nu am niciun ban. Cum sa fac 140 de km? Si m-am dus cu el discutand, ca era hartia pe care o facusem eu cu 2-3 saptamani inainte. Si m-am dus cu el pana la el la birou. Cand sa intru la el in birou, ca asa a inceput asta, il astepta Nelu Iordache, pe alte treburi. Si cand a vazut, a zis: Vrea ministrul sa o facem? Hai sa o facem. Ala fiind destept, a zis am eu solutia. O facem pe credit furnizor. Si asa a inceput si sa construit Transalpina”.

Transalpina s-a construit in sistem credit furnizor. Adica, Romstrade a construit cu bani de la banca pe care mai tarziu compania de drumuri i-a achitat. In dosarul corpului de control se arata ca Romstrade, firma afaceristului Nelu Iordache, a depus mai multe documente in fals pentru a castiga contractul. Lucrarile s-au platit in lei dar intelegerea a fost ca CNADNR sa plateasca datoria in euro. Din cauza cursului valutar, compania a platit in plus 35 de milioane de lei. Pentru bunul mers al lucrarilor in 2008 s-a hotarat ca directia de drumuri si poduri craiova sa preia fraiele acestei afaceri. „De aia au si bagat-o la Craiova,”, spune Alin Goga. „N-o urmarea nimeni. Era la o regionala, puteau sa o gestioneze palmat.”

Sursa: www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro

 

 

  • Written by

left