Cardul de sănătate stricat din nou

Sistemul cardului de sănătate este stricat de luni dimineaţa şi funcționează joi cu intermitențe.


De la Casa de Asigurari de Sănătate nu vine nicun semn că s-ar reuşi depanarea acestuia. Se ştie doar că la nivelul Ministerului Sanataţii a fost constituit un grup de lucru care cauta soluţii pentru remeierea defecţiunilor, informează b1.ro.

Până atunci, medicii trebuie sa prescrie reţete în mod clasic, însă chiar şi aşa pacienţii rămân fără medicamente, pentru că farmaciştii refuză să elibereze tratamentele de pe aceste reţete clasice.

”Singura variantă, dacă noi sau farmaciștii refuzăm să efectuăm eliberarea de documente medicale este ca accesul pacienților să fie prin plată directă. Eu cred că e nevoie de onestitate în rezolvarea acestei probleme. (...) Presiunea asupra furnizrilor și farmaciilor ar fi mai mică dacă ar fi onestitate din partea Casei. Atât timp cât până ieri la ora 14 s-a menținut comunicatul din 10 octombrie se poate spunea că în conformitate cu reglementările aflate în vigoare serviciile medicale acordate offline pot fi raportate și validate în termen de trei zile lucrătoare, asta creează presiune și neîncredere în sistem"a declarat Cristina Isar, preşedinte Centrului Naţional de Studii pentru Medicina de Familie.

left