Probleme de interpretare la DGASPC Prahova

BIROCRAŢIE SAU PUR ŞI SIMPLU INDIFERENŢĂ?


Deşi cei mai mulţi consideră că ştiu răspunsul la întrebarea când şi cum putem boteza copiii, în realitate ne zbatem într-o mare neştiinţă înfrăţită cu indiferenţa, iar în rezultat avem foarte puţini creştini ortodocşi care îşi conştientizează propriul Botez şi responsabilitatea asumată prin primirea acestuia. Nu am de gând să dezbat prea mult această problemă, ci am să punctez un aspect legat de indiferenţa autorităţilor locale şi nu numai, atunci  când vine vorba despre creştinarea copiilor părăsiţi de nişte monştri, care primesc vrând-nevrând titulatura de părinte, în centrele de plasament. Am primit în această dimineaţă sesizarea unei domnişoare, M.A, care a dorit, din motive numai de dânsa ştiute şi care chiar nu este cazul să le dezbatem fiind vorba despre un gest de pură umanitate, să boteze un astfel de copilaş. Neştiind cu exactitate cui să se adreseze, a trimis o scrisoare către DGASPC Prahova.

Subliniem că persoana care ne-a sesizat această situaţie nu a vrut nicidecum să ia în plasament un copil, nu a avut nicio preferinţă şi nici nu a înaintat Direcţiei vreo cerere prin care solicita înscrierea la vreun curs de asistent maternal. Cu toate acestea răspunsul primit de la DGASPC Prahova nu are nicio legătură cu solicitarea făcută. În condiţiile în care procedurile de adopţie sunt mai mult decât aberante, iar numărul copiilor abandonaţi este într-o continuă creştere, avem pretenţia dragi inspectori şi reprezentanţi ai DGASPC să citiţi de două ori o solicitare venită din partea unui om care nu vrea decât să facă un bine sau, de ce nu, să mergeţi la un control oftalmologic. Răspunsurile pe care le daţi sunt mai mult decât ilogice, lucru care ne face să credem fie că nu sunteţi suficient de instruiţi, fie că aveţi mari probleme în interpretarea şi punerea în practică a unor soluţii fiabile, în interesul unor copii...  şi aşa bătuţi de soartă.

left